„ Slavă Ție, Doamne! Încă ne-am învrednicit să ajungem la Sfântul Post; încă ni se mai dă timp să ne dezmeticim din beția vieții păcătoase, când Domnul este gata să ne primească în brațele părintești ale milei Sale.
Deja trei săptămâni am strigat în rugăciune către Domnul: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viață!”.
Şi iată, a venit această vreme mântuitoare. Ne aflăm în pragul Sfântului şi Marelui Post – al tărâmului pocăinţei noastre şi al milostivirii Domnului faţă de noi, păcătoşii, care ne căim. Să ne apropiem, aşadar, dragii mei, cu îndrăzneală şi să păşim cu dorinţă pe acest tărâm mântuitor. În marile şi mântuitoarele zile ale Postului prin rugăciunile deja alcătuite, prin post, prin Taina Pocăinţei, Mântuitorul – Domnul e gata să ne ridice iar din adâncul păcatului şi să ne facă făpturi noi. Iar Sfânta Biserică – maica noastră, ca o educatoare înţeleaptă, treptat ne-a pregătit pentru nevoinţa postului prin cântări de umilinţă şi citirea rugăciunilor bisericeşti, prin trecerea noastră de la mâncarea cu carne şi cu peşte la cea cu brânză, iar de la cea cu brânză la cea vegetală, încurajându-ne prin exemple din Evanghelie şi din vieţile sfinţilor.
Aproape din primele zile ale noului an am auzit chemarea Botezătorului Domnului Ioan: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 4,17); apoi a început să răsune propovăduirea Mântuitorului Însuşi, despre aceeaşi pocăinţă. În pilda vameşului şi a fariseului am auzit cum trebuie să ne rugăm, ca Domnul să asculte ru-găciunea noastră. În povestirea fiului risipitor a stat în faţa noastră exemplul milostivirii nesecate a lui Dumnezeu către păcătosul care se pocăieşte. În cele citite despre Înfricoşata Judecată am aflat ce ne aşteaptă dincolo de mormânt şi cum trebuie să trăim aici pe pământ, ca învierea în veşnicie să nu devină plângere târzie şi chin. Iar în Evanghelia duminicii „izgonirii lui Adam din rai” ni s-a vorbit despre cea mai scurtă cale a mântuirii: Iertaţi şi veţi fi iertaţi! (Luca 6,37). Toată această rânduială înţeleaptă şi mântuitoare a vieţii, an de an ni se aminteşte în Biserică. De ce, dar, dragii mei, mulţi dintre noi deseori rămân surzi la aceste adevăruri clare şi vădit mântuitoare? Cred că pricina constă în faptul că noi nu înţelegem destul de profund şi nu acceptăm în inimă ceea ce cere de la noi, ceea ce ne dăruieşte şi ne făgă-duieşte nouă postul.
Ce cere el? Postul cere de la noi pocăinţă şi îndreptarea vieţii.
Ce dăruieşte el? Iertarea tuturor păcatelor noastre şi întoarcerea tuturor milelor lui Dumnezeu.
Ce ne făgăduieşte el? Bucurie întru Duhul Sfânt aici şi fericire dincolo în veşnicie.
Este de ajuns să acceptăm toate acestea nu numai cu mintea rece, ci cu inima fierbinte, vie, ca totul în viaţa noastră să învieze. Vom învia şi noi înşine, râvnind la legătura vie cu Dumnezeul Cel viu. Şi postul va fi acea cărăruie care ne va duce la o fericire necunoscută până acum. Iar acele necazuri şi strâmtorări, care ne stau înainte, nu sunt piedici către mântuire, ci însăşi calea cea mântuitoare, poruncită nouă de Hristos. Dar, intrând în zilele Sfântului şi Marelui Post, înainte de a sta înaintea feţei lui Dumnezeu cu pocăinţă pentru greşelile noastre, trebuie să înviem în inimă legea cea mântuitoare – iertaţi şi veţi fi iertaţi. Aceasta este singura condiţie, fără de care iertare pentru noi nu poate fi. De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre (Matei 6,14-15).
Să luăm aminte, dragii mei, la aceste cuvinte cu atenţie, pătrunzându-le sensul, să dăruim iertare celor ce ne-au greşit şi nu din vârful limbii, ci să eliberăm inima noastră de greutăţile şi întunericul jignirilor, al bănuielilor, care precum un zid de nepătruns cresc între noi şi Dumnezeu. Inima trebuie să rostească iertarea deplină şi desăvârşită nu numai pentru cei ce ne-au jignit, dar şi pentru toţi cei ce ne urăsc, ne osândesc, ne clevetesc, pentru toţi, toţi cei ce ne fac nouă orice fel de rău. Trebuie să fim pătrunşi de gândul că toate acestea Domnul ni le trimite pentru urcuşul nostru duhovnicesc, ca mijloace de încercare, de îndreptare şi de desăvârşire. Iar astăzi iubirea cea atotiertătoare a lui Dumnezeu ne aşteaptă pe noi, pe cei ce am iertat şi pe cei iertaţi, pe cei nedreptăţiţi şi pe cei ce am nedreptăţit, ca pe toţi fiii Săi să îi acopere cu milă, ca ei să simtă adierea Împărăţiei Cereşti în sinea lor.”
(Fragment din „Predici la postul Mare” , Arhimandrit Ioan Krestiakin, Ed. Egumenița, Galați, 2016, pp. 82-85)
