„Biserica cea mică” în Noul Testament (3)

„Biserica cea mică” în Noul Testament (3)

Așa cum femeia este datoare să se supună soțului, bărbatul, ca un răspuns (și nu numai) față de supunerea cu smerenie și înțelepciune a femeii, este dator să îi răspundă cu iubire deplină.

În rândurile ce urmează, vă propun să medităm asupra modului în care Sfântul Ioan Gură de Aur vede raportul dintre bărbat și femeie, mai exact dintre soț și soție, din perspectivă creștină:

„ ‹‹Aşa sunt datori bărbaţii să-şi iubească femeile››, continuă Apostolul, ‹‹ca pe propriile lor trupuri. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte. Că nimeni vreodată nu şi-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl hrăneşte şi-l îngrijeşte, precum şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Lui şi din oasele Lui›› (Efeseni 5, 28-30). Ce vrea să spună prin aceste cuvinte? Ne proiectează o imagine mai puternică, un exemplu mai viu. Totodată ne conduce mai aproape şi cu mai multă limpezime de încă o îndatorire a noastră. Ca să nu spună cineva că, ‹‹Acela Dumnezeu a fost şi S-a dat pe sine››, de aceea Pavel zice: ‹‹Aşa sunt datori şi bărbaţii…››. Prin urmare nu e vorba de o harismă, de un dar, ci de o îndatorire, de o obligaţie. După ce zice, ‹‹să-şi iubească femeile ca pe propriile lor trupuri››, adaugă: Căci ‹‹nimeni vreodată nu şi-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl hrăneşte şi-l îngrijeşte››. Şi cum este femeia trup al tău? Citim în cartea Facerii că, atunci când Adam s-a trezit şi a văzut-o pe femeia pe care Dumnezeu a plăsmuit-o din coasta lui, a spus: ‹‹De data aceasta iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!›› (Facere 2, 23). Aşadar aşa cum Domnul îngrijeşte cu blândeţe de Biserică, adică de noi toţi, pentru că suntem mădulare ale Lui, trup al Lui şi oase ale Lui – şi asta o cunoaştem bine noi, cei ce participăm la Sfintele Taine – la fel şi bărbatul este dator să se îngrijească cu blândeţe de soţia lui, pentru că din el s-a zidit, este bucată din trupul lui. ‹‹De aceea››, spune Scriptura, ‹‹va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi (prin căsătorie) vor fi un trup››, un singur om (Facerea 2, 24; Efeseni 5, 31). Iată şi al treilea motiv. Aici se arată că bărbatul, după ce-i părăseşte pe cei care l-au născut, se lipeşte de femeie. De aici înainte trupul, tatăl şi mama, nasc copil care se plăsmuieşte din unirea seminţelor lor. Încât toţi trei sunt un singur trup, aşa cum şi noi la fel suntem un trup cu Hristos. Aşadar câtă iubire ai pentru tine, atâta iubire vrea Dumnezeu să ai şi pentru femeia ta. Nu vedeţi că şi în trupul nostru există multe lucruri nedesăvârşite şi multe lipsuri? Unul are picioarele strâmbe, altul mâinile paralizate, un al treilea are vreun mădular bolnav etc. Însă nici nu se poartă rău cu mădularul acela, nici nu-l taie; dimpotrivă, îl îngrijeşte şi-l ocroteşte mai mult decât pe mădularele sănătoase, şi motivul este lesne de înţeles. Aşadar iubeşte-o pe femeia ta tot aşa cum te iubeşti şi pe tine. Nu numai pentru că bărbatul şi femeia au aceeaşi fire, ci şi dintr-o altă pricină, mai însemnată: Deoarece nu mai sunt două trupuri separate, ci unul singur; şi bărbatul este capul, iar femeia trupul.¹”

Măsura iubirii reciproce este clară. Așa cum te îngrijești de propriul trup, ești dator să o faci cu propria familie, fără egoism, fără pregetare, fără întârziere sau ezitare, ci cu toată dăruirea și abnegația, în mod firesc și natural.

„ ‹‹Taina aceasta›› – adică cea care spune că bărbatul şi femeia vor deveni un trup – ‹‹mare este; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică›› (Efeseni 5, 32). Se referă la legătura dintre Hristos şi Biserică, pentru că şi Acela L-a lăsat pe Tatăl Său, s-a arătat ca om pe pământ, s-a unit cu mireasa (Biserica), adică cu noi, şi s-a făcut un duh cu ea – cu noi, căci ‹‹cel ce se lipeşte de Domnul este un duh cu El›› (I Corinteni 6, 17). Şi este taină mare, pentru că omul pe tatăl lui, care l-a născut şi l-a crescut, pe mama lui, care în dureri înfricoşătoare l-a adus pe lume, pe părinţii lui, care i-au făcut atât bine şi l-au ocrotit atâţia ani, pe aceştia îi părăseşte. Şi ce face? Se lipeşte de o femeie care cu puţin înainte îi era necunoscută, cu care nu avea nimic în comun. Cu adevărat, mare taină! Iar părinţii nu numai că nu regretă că se întâmplă acest lucru, ci se şi bucură şi cheltuiesc cu bunăvoinţă bani pentru nuntă. Negrăită taină! Necercetată taină!²” Iată cum într-un mod desăvârșit, căsătoria creștină apare ca o proiecție în oglindă a unirii dintre Hristos și Biserica sa. Cu adevărat „Mare Taină” cum afirmă Sf. Pavel, „Negrăită Taină” cum afirmă Marele Ioan Gură de Aur.

Sfântul Ioan Hrisostom explică în chip desăvârșit și ultimul verset al Apostolului. „Dar şi în ceea ce vă priveşte, ‹‹fiecare din voi să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi, iar femeia spre bărbat să se-nfioare›› (Efeseni 5, 33). Nu se arată aici doar dragoste, ci şi respect. Nefiind stăpân al familiei, femeia nu trebuie să ceară aceeaşi cinstire cu a stăpânului, bărbatul, de vreme ce este mai jos ca el. Dar nici bărbatul nu trebuie să-şi nesocotească femeia pentru că aceasta i se supune, căci ea este trupul; şi dacă capul nesocoteşte trupul, va pieri şi el împreună cu acela. De aceea bărbatul trebuie să-i ofere femeii iubirea lui ca o răsplată a supunerii ei. Şi capul este necesar, şi trupul. Trupul pune în slujba capului mâinile, picioarele, şi toate celelalte mădulare ale sale, iar capul se îngrijeşte de trup şi-l ocroteşte. Nu există lucru mai bun precum căsnicia şi conlucrarea de acest fel: respect din partea femeii, iubire din partea bărbatului. Desigur, femeia care-l respectă pe bărbat îl şi iubeşte. Îl respectă ca pe capul ei şi-l iubeşte ca pe un mădular, de vreme ce şi capul este tot un mădular al trupului. Aşadar în felul acesta Dumnezeu a stabilit ca femeia să i se supună bărbatului, ca să existe pace şi înţelegere între ei. Căci nicăieri unde sunt mai mulţi stăpâni nu există pace. Unul trebuie să fie stăpânul. Aceasta o observăm peste tot. Oricum, acolo unde există oameni duhovniceşti există şi pace…. Acest lucru arată înţelepciune şi respect faţă de Dumnezeu. Fii cu luare-aminte însă, la faptul că Apostolul stăruie mai mult pe iubire decât pe respect. E firesc. Căci atunci când există iubire între soţi, pentru toate problemele se găsesc soluţii. Bărbatul care-şi iubeşte femeia sa, chiar dacă ea ar fi neîmblânzită, o va răbda. În căsnicie, înţelegerea fără iubire nu se poate realiza. Iar dacă la prima vedere poziţia femeii pare dezavantajată, deoarece i-a fost poruncit să arate respect faţă de bărbatul ei, în realitate poziţia este avantajată, căci bărbatului i s-a poruncit să fie înzestrat cu ce-i mai important, cu iubirea. Ce trebuie să se întâmple, însă, dacă femeia nu-l respectă pe bărbat? Şi într-o asemenea împrejurare, acesta are datoria s-o iubească. Dacă ceilalţi nu-şi fac îndatoririle lor, noi trebuie să le facem. Zice, de pildă, ‹‹să vă supuneţi unul altuia întru frica lui Hristos›› (Efeseni 5, 21). Porunca se referă la amândoi. Ce însemnătate are, aşadar, dacă unul nu se supune? Tu să asculţi de legea lui Dumnezeu. Femeia, chiar dacă soţul său n-o iubeşte, este datoare să-l respecte, ca să nu încalce îndatorirea ei. Şi când fiecare îşi duce la îndeplinire îndatorirea, atunci căsnicia lor este creştină, este duhovnicească, nu trupească. Dar să ţii seama de un lucru, bărbate, că, atunci când Apostolul a poruncit soţiei tale să-ţi arate respect, a vorbit despre respectul care se cuvine unei femei libere, nu unei sclave. Am spus-o, femeia este trupul tău. Dacă vrei să aibă respect de roabă, atunci îţi necinsteşti trupul şi te insulţi pe tine însuţi. Care este conţinutul respectului acestuia? Să nu-ţi vorbească împotrivă, să nu se răzvrătească, să nu vrea să fie stăpână în casă. E de ajuns ca respectul ei să se limiteze la acestea. Dacă tu o iubeşti, cum ţi-a poruncit Dumnezeu, vei izbuti mai multe. Căci firea femeiască este oarecum mai slabă şi are nevoie de ajutor, ocrotire, blândeţe, purtare de grijă. Pe toate să i le oferi, pe toate să le faci de dragul ei, chiar şi la chinuri să te supui. Femeia stă pe lângă stăpânul casei. Are şi ea putere asemănătoare cu cea a bărbatului. Bărbatul, însă, are ceva mai mult, un lucru izbăvitor pentru familie. A primit rangul de a fi cap al trupului, aşa cum este Hristos cap al Bisericii, nu numai de a o iubi şi îngriji pe femeie, dar şi s-o călăuzească spre bine, ‹‹ca s-o înfăţişeze…››, zice, ‹‹sfântă şi fără de prihană›› (Efeseni 5, 27). Şi dacă el se va îngriji ca femeia să dobândească sfinţenie şi neprihănire, toate celelalte vor veni de la sine. Dacă le cere pe cele dumnezeieşti, cele omeneşti vor urma foarte uşor, şi în casă vor domni ordinea, pacea, evlavia. Aşadar Apostolul a spus că toate problemele căsniciei pot fi rezolvate, dacă bărbatul îşi iubeşte femeia şi femeia îşi respectă bărbatul.³”

Pr. Ciprian Robu