Duminica a III-a după Paşti,
a Femeilor Mironosiţe şi a femeii creştine
preot Florin Antonescu
Iubiţi credincioși, retrăim în fiecare duminică a anului bisericesc minunea Învierii lui Hristos şi revedem în chip duhovnicesc arătările Mântuitorului înviat, asemeni femeilor mironosiţe,
apostolilor şi şi tuturor celorlalţi ucenici ai Săi. Retrăim şi noi cu convingerea că, dacă Hristos a înviat şi trupurile noastre vor fi înviate – pentru că moartea nu mai are putere să stăpânească peste ,,cei ce sunt ai lui Hristos Iisus”(Galateni 5, 24), sau peste cei ce trăiesc cu credinţă în Hristos Cel răstignit şi înviat. Această realitate a Învierii lui Hristos, cei credincioşi o primim prin credinţă. Pentru că minunile întrec legile firii şi puterea de gândire a omului; şi apoi, Hristos Cel răstignit şi înviat se descoperă celor ce trăiesc în şi prin credinţă. În acest sens, Sfintele Evanghelii ne prezintă mai multe dovezi sau argumente ale Învierii lui Hristos: mormântul gol, unde îngerul Domnului vesteşte Învierea lui Hristos; apoi, arătările Mântuitorului Înviat către: femeile mironosiţe, la doi dintre ucenici care mergeau spre Emaus, apostolilor, mai târziu la peste 500 de fraţi în Galileea, lui Saul din Tarsul Ciliciei (viitorul Apostol Pavel) şi exemplele pot continua.
Astăzi, Biserica ne pune înainte arătările Mântuitorului către femeile mironosiţe, fapt pentru care, Duminica aceasta mai este numită şi a Femeilor mironosiţe; a tuturor femeilor evlavioase şi curajoase care L-au urmat pe Mântuitorul încă ,,din Galileea”; rămânând alături de Maica Domnului şi urmărind îndeaproape procesul, patimile, răstignirea şi moartea pe Cruce, punerea în mormânt, iar în final, Învierea cea de a treia zi. Aceste femei mironosiţe, în ,,prima zi a săptămânii, foarte de dimineaţă”(Luca 24,1), ,,fiind încă întuneric”(Ioan 20,1), au mers la mormânt, întrebându-se între ele: ,,Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?”(Marcu 16,3) Şi aceasta pentru că, înmormântarea Mântuitorului fusese făcută în mare grabă. De aceea, femeile mironosiţe voiau să continue îmbălsămarea Preacuratului Trup al Mântuitorului cu miresme, fapt pentru care se întrebau cine le va ajuta lor, să intre în mormântul închis.
Pline de curaj, au înfruntat atât puterea nopţii cât şi frica de străjerii care păzeau mormântul – căci totuşi nu erau decât nişte simple femei; în vreme ce toţi apostolii erau ascunşi de frica iudeilor. Şi iată-le pe aceste femei mironosiţe, apropiindu-se de mormânt. Plângeau şi se tânguiau pentru Învăţătorul Hristos, în timp ce apropiindu-se de mormânt văd piatra răsturnată. Sunt uimite de mormântul gol şi chiar speriate de vederea a doi îngeri care străjuiau mormântul. Pentru puţin timp sunt liniştite de către un înger: ,,Nu vă temeţi!”(Matei 28,5) – ,,Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici (în mormânt). Iată locul unde L-au pus”(Marcu 16,6). Văzând şi auzind toate acestea, femeile mironosiţe ,,au fugit de la de la mormânt, căci erau cuprinse de frică şi de uimire”(Marcu 16,8). Maria Magdalena se întoarce la mormânt, plângând. Îl vede pe Mântuitorul Înviat, dar nu-L recunoaşte, atât pentru faptul că tot Trupul Său era acum
transfigurat. Pentru câteva momente crede că este grădinarul sau paznicul grădinii, căruia Îi cere Trupul Domnului. ,,Marie” – îi spune Mântuitorul. Iar ea înţelegând că este Mântuitorul, se apropie acum de Învăţătorul, probabil vrând să-I cruprindă preacuratele picioare. Dar Mântuitorul îi spune: ,,Nu te atinge încă de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl (mulţi teologi văzând în această afirmaţie, un argument pentru neputinţa femeii de a se apropia de Hristos ca preot sau ca slujitor sacramental al Său. Aceasta şi pentru că după cum se ştie, toţi apostolii s-au apropiat de Dânsul, au mâncat împreună cu Dânsul, în vreme ce Apostolul Toma chiar a pipăit Coasta împunsă). Mergi la fraţii Mei şi le spune Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”(Ioan 20, 17).
După cuvântul Sfintelor Evanghelii, Maria Magdalena este ,,cea dintâi căreia Iisus Cel înviat i se arată şi-i vorbeşte; (şi apoi) cea dintâi care e trimisă să mărturisească ucenicilor că L-a văzut pe Hristos”(1). Însă după Tradiţia Bisericii, cel dintâi om care L-a văzut pe Mântuitorul înviat este Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru a răsplăti credinţa ei. Maica Domnului este singurul om care, crezând în dumnezeirea Mântuitorului, aştepta şi învierea Lui. Şi totuşi, evangheliştii n-au amintit de această primă arătare a Mântuitorului către Maica Domnului, pentru a spulbera orice posibilă îndoială din rândurile cititorilor; pentru ca nu cumva să se creadă peste timp, că ea Fecioara Maria, din dragoste de mamă ar fi făcut această afirmaţie, chiar dacă nu s-ar fi întâmplat aceasta în realitate.
În tot acest timp, celelalte femei mironosiţe fug de la mormânt la apostoli, spunându-le că
Trupul Mântuitorului a fost luat. Apostolii Petru şi Ioan, vin în mare grabă şi văd giulgiurile de îngropare. Probabil că după aceasta, femeile mironosiţe se întorc ca şi Maria Magdalena la mormânt. Şi abia acum Îl văd pe Mântuitorul Înviat, Care le spune: ,,bucuraţi-vă! Iar ele apropiindu-se au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat”(Matei 28,9). În felul acesta, din voia lui Dumnezeu, femeile mironosiţe fiind primele care L-au văzut pe Mântuitorul înviat. Mai târziu, atunci când ele se duc la apostoli şi le mărturisesc, că L-au văzut pe Domnul Înviat, ucenicii au ,,considerat spusele femeilor o minciună. Şi nu le-au dat nici o crecrezare”(Luca 24, 11) Fapt pentru care, Mântuitorul ,,i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor”(Marcu 16, 14).
Şi acum să vedem cine au fost aceste femei mironosiţe:
1. Maria Magdalena din care Mântuitorul scosese ,,şapte diavoli”(Mc.16,9), fără însă a se
menţiona undeva în evanghelii, trecutul ei, sau că ar fi fost o desfrânată. Din nefericire, în Evul Mediu, a circulat o istorioară potrivit căreia, Nunta din Cana Galileii, la care Mântuitorul a participat, ar fi fost cununia dintre Ioan evanghelistul şi Maria Magdalena. Atunci când Mântuitorul îi face chemarea lui Ioan, ca şi lui Iacov, ,,veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19), el îşi lasă familia urmând Învăţătorului. Iar Maria Magdalena în semn de răzbunare, ajunge o prostituată. Mai târziu, în perioada Renaşterii, această afirmaţie greşită este şi mai mult întărită, Maria Magdalena fiind reprezentată în tablouri ca o tânără frumoasă cu părul despletit peste umerii goi.(2) Mai mult, ideea aceasta greşită fiind completată de afirmaţia că ungerea din Betania, din casa lui Simon Leprosul, ar fi fost făcută tot de Maria Magdalena – dar iarăşi, Evanghelia nu ne spune acest lucru. În sfârşit, ştim despre ea că era din orăşelul Magdala, din apropierea Capernaumului şi că după ce Învăţătorul scoate din ea cei ,,şapte diavoli”, devine uceniţă a Mântuitorului pentru tot restul vieţii ei. Propovăduieşte Evanghelia până la Roma, după care se întoarce la Efes, aproape de cercul misionar al Sfântului Apostol Ioan (grupul având în frunte pe Maica Domnului, până când ea se mută la cele cereşti).
2. Maria lui Cleopa, numită şi ,,cealaltă Marie”(Matei 28,1), verişoară a Maicii Domnului şi
mamă a verişorilor (fraţii) Domnului: Iacov, Iuda, Iosie şi Simon.
3. Salomeea, soţia lui Zevedeu şi mama apostolilor Iacov şi Ioan.
4. Ioana şi 5 Suzana, două femei cu o situaţie materială mai bună, care din avutul lor,
slujeau Mântuitorului.
6. Marta şi 7 Maria, surorile lui Lazăr din Betania, în casa cărora Mântuitorul poposea
adeseori.
Iubiţi credincioși, alături de sărbătoarea Bunei Vestiri, şi ziua de astăzi a Femeilor
Mironosiţe, este dedicată femeii creştine, ca un îndemn de a le urma exemplul de vieţuire creştină. Şi totuşi, care este motivul principal, pentru care noi aducem cinstire femeilor mironosiţe şi apoi femeii creştine?
Vă aduceţi aminte din Vechiul Testament, că prin femeie a intrat păcatul în lume şi prin
păcat moartea. Femeia, era primul om auzea cuvintele de blestem din gura lui Dumnezeu: ,,voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale” şi ,,în dureri vei naşte copii” (Facere 3,16); pentru că ea, ,,femeia, amăgită fiind s-a făcut călcătoare de poruncă”(I Timotei 2,14). De aceea, Dumnezeu hotărăşte în marea Sa înţelepciune şi iubire de oameni, să ridice blestemul tot printr-o femeie; prin ascultarea Sfintei Fecioare Maria, care devine vas ales al lui Dumnezeu, devenind Maică a Domnului întrupat, Maică a Vieţii şi prin aceasta Eva cea nouă. De aceea, atunci când arhanghelul Gavriil îi aduce Buna-Vestire, o salută cu: ,,bucură-te” şi ,,binecuvântată eşti tu între femei”(Luca 1, 28). Prin această binecuvântare a lui Dumnezeu, venind ,,ceasul eliberării pentru toate fiicele Evei”.(3) Iată motivul pentru care Mântuitorul înviat se arată mai întâi femeilor mironosiţe, salutându-le cu aceleaşi cuvinte: ,,bucuraţi-vă”.
Şi trecând peste toate aceste considerente de natură teologică, trebuie să mai remarcăm încă ceva, admirabil. Femeia este mai uşor înclinată spre compasiune, mai intuitivă, mai afectivă, în vreme ce bărbatul este mai mult raţional şi rece-distant. Şi acum, gândiţi-vă numai la curajul femeilor mironosiţe. ,,Erau clipe de groază, în care orice îndrăzneală, orice manifestare în legătură cu Iisus putea fi pedepsită cu moartea”. Şi în timp ce apostolii stăteau ascunşi de frica iudeilor, femeile mironosiţe, dincontră, nu se tem; ele fiind primele care ridică steagul creştinismului, vestind învierea Domnului.
Părintele Arsenie Boca îşi punea întrebarea, oare cum de nu s-au temut ele în acele clipe,
grele pentru apostoli. Cum L-au cunoscut ele pe Hristos sau cu ce ochi L-au văzut până atunci pe El, de vreme ce mergeau cu atâta curaj la mormântul Său. Părintele spune: ,,Iubirea divină, care le-a purificat viaţa, le-a înviat sufletul, le-a transfigurat existenţa. O iubire care străbate în adâncuri, care răscoleşte fiinţa, care crează din nou. … Această iubire le-a făcut din femei slabe şi fricoase, mai tari decât moartea, de care nu se mai tem. La aceste însuşiri duce Iisus pe oricine se întâlneşte cu El”.(4)
Iată de ce astăzi, Biserica aduce cinstire uceniţelor Domnului, atât celor de altădată cât şi
celor de azi. Celor care în biserici, formează majoritatea închinătorilor, ctitorilor şi binefăcătorilor. Celor care în Istoria creştinismului au dat şi dau în continuare, adevărate exemple de credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu: atât în viaţa monahală, cât mai ales în viaţa de familie – unde ele îşi cresc odoarele în frica de Dumnezeu şi respect faţă de toţi oamenii din societate. Valori pe care le cultivă cu multă răbadare, în familie.
În lumea în care trăim, se vorbeşte tot mai mult de ,,femeia modernă” care are ca prototip
aşa-numitele ,,vedete” ale micilor ecrane. Femeia modernă care de dragul carierei sau ,,succesului”, rămâne nepăsătoare faţă de valorile cu care a binecuvântat-o Dumnezeu, de a fi soţie şi mamă, în familia creştină. În felul acesta familia se află într-un continuu declin, cu un viitor sumbru atât pentru Biserică, cât şi pentru societatea în care trăim. De aceea, dacă femeia modernă s-a înstrăinat de Dumnezeu şi de darurile cu care Dumnezeu a hărăzit-o, femeia creștină pe care noi o propovăduim astăzi, trebuie să aibă drept model, pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pe femeile mironosiţe şi în general, pe toate sfintele femei, pe care Biserica le cinsteşte.
Urmaţi-le credinţa, curajul, demnitatea, sfinţenia şi nu în ultimul rând, discreţia (smerenia)
atât de plăcută Bunului Dumnezeu.
1 Sfântul Chiril al Alexandriei, la Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, p.261.
2 Benedicta Wardt, Vieţile Sfintelor care mai înainte au fost desfrânate,
3 Ştefan Slevoacă, Predici, p.22.
4 Arsenie Boca, Ucigaşa cetate, p.95.
