Cu dragoste și durere, pentru cei tineri…
„Ai fost învăţat să nu mai citeşti. Ceea ce „trebuie” să ştii, ţi se spune dinspre ecranele care îţi modelează gândirea. Acolo ţi se spune şi ţi se arată ce trebuie să ştii şi să faci ca să fii „fericit”. Televizorul, computerul şi mobilul: aceştia sunt „neuronii” lumii contemporane. Dar dacă totuşi îţi faci timp să citeşti, te întâmpină cărţi dintre cele mai îndoielnice, al căror conţinut este îmbibat de non-sens, de ridicol sau de o pornografie tot mai făţişă (cine nu a auzit de mult prea renumita carte „Hoţul de cărţi”? 0 carte lăudată, premiată şi ecranizată. Cu un singur defect major: nu are nici o valoare! Dar aici e cheia problemei! Ţi se pun înainte doar astfel de cărţi. Ca nu cumva să evadezi din prostia generală. Incult şi desfrânat. Iată cele două caracteristici cu care vrea să te „înnobileze” noua ordine! Și a reuşit asta cu mult prea mulţi…
Și, totuşi, cât de multe cuvinte se zbat între noi şi întru noi! Ore în şir, zile şi, mai ales, nopţi în şir televizorul te „bombardează” cu un divertisment care ar provoca un sentiment de ruşine şi unul de dispreţ unui om care încă mai gândeşte şi se mai bazează pe bunul simţ. De ce râdem privind neruşinarea şi nu de neruşinare însăşi? De ce suntem aproape dresaţi să râdem cu orice preţ? Chiar şi cu preţul propriei demnităţi?
Prea mincinoasă este „fericirea” pe care o simţim doar dacă ţinem deschis televizorul sau dacă ne dedicăm reţelelor de socializare! Ai fost învățat să te distrezi pornografic. Întreaga mass medie această tendinţă o urmează (din nou, totul este impus „de sus”, cu scopul degradării omului). Televiziunile, dirijate şi acestea, se întrec în a te întuneca. Animalizarea omului, iată scopul lor unic! Râzi! Mâine vei fi şi mai puţin om!
La cultură s-a renunţat de mult! Cultul creştin este închis, ostracizat în bisericile din care sunt scoşi tinerii prin cele mai perfide mijloace. Cultura este cu adevărat dinamitată. Este scoasă din manuale, este înlocuită sistematic, este ocolită. Tu eşti îndemnat şi învăţat să o ignori. Chiar şi fără să conştientizezi asta! Ţi se spune că Eminescu a fost un epigon şi un poet de duzină. Din manuale se duce o luptă acerbă pentru a fi scoase numele de valoare ale culturii noastre. Poezia este batjocorită. Proza este studiată fragmentar şi din scurt, ca nu cumva tu să apuci să-i simţi gustul. Atenţia ta a fost dirijată (ar fi greşit să afirm că a fost îndreptată!) spre deşeurile unei lumi fără de cult si cultură.
Dar cultura nu-ţi este răpită doar prin faptul că se duce o luptă acerbă, o luptă „cibernetică” împotriva culturii, împotriva cărţilor, tu fiind aproape sufocat, obligat să nu le citeşti (în schimb, ţi se pune în mână ultimul tip de smartphone: prin publicitate, prin „hipnoza” şi prin presiunea ce o exercită asupra ta opinia celorlalţi, cu toţii fiind dresaţi să nu fie niciodată mulţumiţi, după sloganul: „doar cel mai nou model este bun!”), aşadar nu doar prin aceste mijloace, ci se duce o luptă şi împotriva culturii interioare, împotriva acelui bun simţ nativ şi normal, împotriva acelor „7 ani de acasă” (acum desfiinţaţi prin aceeaşi întunecată voinţă de a dezintegra omul normal: copilul este înregimentat în aşa zisă clasă 0- deşi nu înţeleg cum cifra 0, adică nimicul, poate defini ceva! – pentru a i se răpi copilăria şi pentru a i se induce starea de oboseală, de nelinişte şi chiar de dezgust faţă de instituţia de învăţământ, urmând ca anii şcolari ce vor urma să-l înstrăineze cu totul; adăugându-se din nou şi lupta surdă a îndepărtării copilului de cadrul familial absolut necesar!).
Demnitatea si verticalitatea morală sunt subminate. Iar singurul refugiu în care acestea mai pot fi ocrotite este familia. Si nu orişice familie, ci nu- mai cea integră (ambii părinţi zi şi noapte lângă copiii lor, nu prin străinătăţi şi totodată, înstrăinaţi de proprii copii şi de ei înşişi), cea creştină (zidită prin rugăciune şi prin post) şi cea în care cultura încă mai poate respira liberă (cât de mult sunt de apreciat familiile care au curajul de a scoate televizorul măcar din camera copiilor sau care îşi asumă oprobiul unei societăţi „moderne”, refuzând să ofere copiilor „necesarul” smartphone!).
Aceste rânduri sunt o invitaţie la normalitate. Sunt dintre cuvintele care se cer a fi spuse. Sunt „gura de oxigen” a adevărului pe care îl ignorăm sau chiar îl uităm cu bună știință (atunci când ne hrănim cu minciună, uităm gustul adevărului!). Sunt cuvinte care se aud tot mai rar şi mai încet. Zgomotul păcătos al lumii se înalţă ca un zid şi ne închide conştiinţele ca într-un lagăr al întunericului; zidul nu este format din cărămizi, ci din inimi împietrite. Nimeni nu îţi dă dreptul să fii de bună voie parte a acestui zid. Cu atât mai puţin doreşte asta Hristos Dumnezeu! Turma nu îţi oferă adevărate drepturi, ci doar te minte şi te desfigurează. Alegerea a fost, este şi va rămâne doar a ta! Nici lagărele şi închisorile comuniste nu au putut frânge pe deplin voinţa celor închişi acolo: mulţi s-au supus de frică sau pentru că durerea fizică i-a sfărâmat pur şi simplu. Dar mulţi au fost şi cei ce nu s-au plecat, chiar cu preţul vieţii. Cu atât mai puţin astăzi, când nu frica și nu durerea ne doboară și ne întunecă, ci tocmai plăcerea!
Poftele, dorinţele, simţurile, gândurile, toate ne sunt îmbibate de plăceri, desfrâul, sub toate formele lui, fiind prăpastia cea mai adâncă în care prea mulţi au căzut şi continuă să cadă. Nu fericirea e în discuţie, căci fericiţi ne vrea şi Cel ce ne-a creat! Ci plăcerea care împietreşte inimi şi orbeşte suflete. 0 plăcere pe care nimeni nu o poate refuza în locul tău și în numele tău. Totul, iarăşi, depinde doar de tine!
Ai de ales între cuvintele care trebuiesc a fi spuse şi cele care nu trebuiesc a fi rostite. Sufletul tău, demnitatea ta, rostul tău şi veşnicia ta depind mereu de această alegere. Cei mai mulţi au ales deja. Sunt parte a turmei. Însă nu parte a turmei lui Hristos. Ci a turmei care s-a lepădat de El (de cele mai multe ori nefiind conştienţi de acest fapt, ba, dimpotrivă, trăind în continuare după un „creştinism” ireal!), care a abdicat de la valoare şi de la valori, însă care nici măcar nu concepe să se lepede de televizor, de reţelele de socializare, de normele și de legile nescrise după care i se dictează să îşi ducă existenţa.
Învaţă să asculţi cuvintele. Învaţă despre tine însuţi. Învaţă despre lumea care te înconjoară. Şi alege adevărul. Ca să ai un rost!”
(Fragment din „Implorări către tineri”, Ieromonah Paulin Ilucă, Ed. Icona, Arad, 2017, pp. 16-20)
