Problemele materiale ale omului contemporan. Consecințe. (1)

Lumea contemporană în general și omul în particular, creștinul, se găsesc într-o stare de profundă slăbire a vieții spirituale. Această stare poate fi numită foarte ușor criză spirituală și morală. Omul aflat într-o asemenea criză și-a pierdut viziunea fireascăin asupra vieții de familie și a priorităților din cadrul acesteia. În inima și mintea sa, omul duhovnicesc este pus în umbră (dacă nu cumva a și murit), iar omul trupesc dictează regulile de viață. Trupul a devenit din păcate „stăpânul” sufletului și ca urmare el a devenit cel care ordonă „prioritățile” și „nevoile” imediate ale persoanei umane. Rezultatul este unul lesne de observat: problemele materiale.

O provocare din partea societăţii contemporane o reprezintă înlocuirea valorilor creştine cu problemele şi priorităţile financiare. În zilele noastre, există următorul mod de gândire: prosperitatea unei familii, comunităţi, naţiuni etc. depinde de cât de bine îşi gestionează problemele financiare, producţia şi mai ales profitul, aceste elemente „esențiale” fiind „fermentul” societăţii şi de altfel „singurele” care oferă posibilitatea dezvoltării într-o societate consumistă. Banii, astăzi au devenit o prioritate, în orice structură socială sau instituţională. Tocmai ei sunt factorul de instabilitate, datorită rolului important pe care-l joacă, reprezentând rădăcina conflictelor la nivel personal, familial și social.

Psalmistul David spunea: „idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti…” (Psalmul 135, 15). La fel sunt și „idolii” societăţii noastre. La nivel familial, banii și bunurile materiale în general, trebuie înţelese ca un dar de la Dumnezeu, care „ne-a dat totul cu (din) belşug… spre îndulcirea noastră ” (I Timotei 6, 17). Banii nu trebuie să fie un scop în sine, ci un mijloc de relaţionare şi ajutorare. De aceea ei nu ar trebui să fie motiv de conflict, căci „viaţa cuiva nu stă în prisosul bogăţiilor sale” (Luca 12, 15). Opulenţei, luxului și consumismului ce domină cotidianul trebuie să le opunem spusele Apostolului Pavel: „Celor bogaţi în veacul de acum, porunceşte-le să nu se semeţească şi nicisă-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeu Cel viu.” (I Timotei 6, 17-18).¹

Problemele de natură materială, că vrem, că nu vrem, sunt din păcate o realitate dură. Ele sunt, așa cum am arătat, rezultatul diminuării sau dispariției nevoilor spirituale și al copleșirii firii umane cu pretențiile materiale, de cele mai multe ori exagerate. Pe de altă parte însă, nu putem să nu recunoaștem și faptul că la momentul actual, societatea s-a divizat vizibil în trei „clase” majore: cei foarte bogați (a căror îmbogățire este de cele mai multe ori sub semnul întrebării), o clasă de mijloc extrem de „subțire” (care reușește să facă față cu greu problemelor materiale cotidiene) și cei care trăiesc într-o stare de sărăcie și nevoi serioase (care din păcate sunt cei mai mulți și mai greu de sprijinit).

Nu ne vom ocupa de cei care fac parte din primele două categorii, pentru că, dacă suntem sinceri sunt puțini. Ceea ce ne interesează sunt problemele materiale cu care se confruntă „cei mulți”: sărăcia, șomajul, emigrația și tot ce decurge din acestea.
Sărăcia este o stare de fapt ce se poate întâlni foarte des în toate mediile (urban și rural), mai ales în anii de pe urmă. Dacă în perioada comunistă, era menținuta (desigur artificial) o oarecare situație de egalitate materială impusă de regimul comunist, după 1989, an după an, lucrurile au mers din rău în mai rău pentru mulți români, mai ales în contextul în care, a fost îngenuncheată cu bună știință industria românească, dispărând cam tot ce a fost odată, falimentul și dărâmarea fostelor intreprinderi de stat fiind deja o istorie la nivelul anului 2017. Agricultura (cu toate ramurile ei) a primit și ea lovituri mortale, astăzi fiind o adevărată aventură de mare curaj angrenarea în lucrări ce privesc acest sector economic. De la „grânarul Europei” am ajuns „groapa de gunoi a Europei”, în condițiile în care importul de produse agricole (mai ales a grâului) a ajuns să fie aproape singura modalitate de asigurare a nevoilor populației și aceasta în condițiile în care se importă produse de o valoare calitativă îndoielnică și de multe ori nocivă pentru populație.

În contextul dat, rămași fără locuri de muncă, fără posibilitatea de a putea supraviețui la limita decenței, oamenii au ajuns în postura de șomeri, mulți dintre ei fără a mai avea posibilitatea de a-și găsi de lucru pe piața forței de muncă din țara noastră. Nevoile și exigențele zilnice ale vieții de familie și sociale i-au făcut pe mulți să ajungă la capătul puterilor, întrucât șansele de așezare materială au scăzut considerabil, uneori devenind nule.

Mulți dintre români, exasperați de situația economică și politică internă, au ales calea pribegiei prin țările mai dezvoltate ale lumii, unii pentru o perioadă anume, alții definitiv. Desigur, nu este cazul să acuzăm pe nimeni, întrucât fiecare caz este unic și trebuie tratat ca atare. Însă, urmările acestui exod al românilor spre alte state ale lumii sunt deosebit de grave și cu urmări tragice, pe termen scurt și imprevizibile pe termen lung.
Emigrația este fenomenul părăsirii țării proprii în vederea stabilirii (temporare sau definitive) într-o altă țară. Ea afectează relațiile dintre persoane, divizând fizic și emoțional prieteni, familii si comunități.

Motivele emigrației sunt multiple: dezinteres pentru oportunitățile de realizare profesională din țară (15%); căutarea unor condiții de viață mai bune pentru copiii lor, pentru realizarea materială și profesională a acestora (30 %); recunoașterea capacității și pregătirii profesionale într-o altă țară, care oferă salarii mai bune pentru aceeași muncă prestată (27 %); lipsa locurilor de muncă și retribuția descurajantă pentru tinerii absolvenți (23 %); rezolvarea unor probleme de natură medicală, mai mult sau mai puțin rezolvabile în România (5%).²

Efectele negative ale emigrării se observă asupra familiilor, care de multe ori se destramă, se micşorează rata natalităţii, se încurajează viaţa libertină și ca urmare se reduce numărul căsătoriilor şi creşte vârsta de întemeiere a familiei. Plecarea unuia dintre membrii familiei pentru o perioadă în străinătate, atrage după sine modificări de roluri şi funcţii în familie: unul dintre membrii familiei rămaşi în ţară preia funcţia de cap de familie. Efortul membrilor familiei de a înlocui și suplini sarcinile celui plecat este adesea resimţit dramatic.

Problemele cu care se confruntă emigranții sunt deosebit de mari și complexe. Majoritatea acceptă slujbe refuzate de autohtoni. Pentru angajatorii din ţările de destinaţie, imigraţia este o oportunitate clară: salarii mici şi profituri mai mari. Pe de altă parte, migraţia ilegală aduce profituri de 10-15 miliarde de dolari anual traficanților, aşa cum arată un raport al ONU. Mulți dintre imigranţi nu au nici o calificare profesională, îngroşând considerabil numărul săracilor.

Copiii născuţi din aceste familii, prin urmare, nu pot beneficia de servicii sociale, de îngrijire medicală sau de școlarizare. Cei fără documente muncesc pe salarii mici, fără asigurări şi în condiţii de cele mai multe ori umilitoare. Imigranţii preferă să spună „da” în faţa altarului unor soţi aleşi din rândul cetățenilor țării adoptive, mai degrabă decât conaționalilor lor.Lipsa cunoașterii limbii țării gazdă şi dificultăţile legate de recunoaşterea pregătirii profesionale şi a calificărilor reprezintă bariere semnificative. Forţa de muncă (rămasă disponibilă acasă) este decimată de emigraţie. Deficitul de forţă de muncă este real și se simte din ce în ce mai mult. Explicaţia, din păcate, nu stă în creşterea economică. Banii trimişi în ţara reprezintă pentru familiile rămase acasă de cele mai multe ori unicul sprijin financiar. Unul din puținele efecte pozitive este că valuta trimisă acasă echilibrează deficitele produse de importurile masive, făcând ca moneda noastră naţională să nu se devalorizeze atât de mult.³ (Va urma)

Autor: Pr. Ciprian Robu