„Biserica cea mică” în Noul Testament (2)

„Biserica cea mică” în Noul Testament (2)

Pe lângă Sfintele Evanghelii, în Sfânta Scriptură a Noului Testament, cele mai multe referiri la instituția familiei , la membrii și la raporturile dintre ei, le face Sfântul Apostol Pavel prin epistolele sale, oferind o serie de norme și îndemnuri pentru reglementarea vieții de familie. Desigur, vom găsi o mulțime de referiri la problematica familiei și a căsniciei în toate epistolele pauline, însă în mod absolut sublim, Epistola I Corinteni capitolul 7 și Epistola către Efeseni capitolul 5 (în special versetele 20-33, versete pe care le regăsim în rânduiala Tainei Cununiei) constituie un adevărat program catehetic de gândire și trăire creștinească a soților.

Cel care numește căsătoria „Taină mare” (Efeseni 5, 32) este Sfântul Apostol Pavel. Astfel, Apostolul neamurilor pune în valoare noul sens al căsătoriei creștine, care nu poate fi redusă nici la utilitarismul iudaic, nici la legalismul roman, ci arată posibilitatea de a transfigura unitatea soților într-o nouă realitate, realitatea Împărăției lui Dumnezeu și ca urmare, căsătoria nu poate fi decât unică și indisolubilă¹.

Fragmentul din Epistola către Efeseni de la Taina Cununiei debutează cu o afirmație logică, în ordinea raportării omului la Dumnezeu: „Fraților, mulțumiți totdeauna pentru toate, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu-Tatăl.” (Efeseni 5, 20). Spunem aceasta pentru că pentru tot ceea ce omul primește de la Dumnezeu în viață trebuie să primească mai întâi cu mulțumire, bine știind că toate se fac doar prin darul și îngăduința Lui. Afirmația următoare: „Supuneți-vă unul altuia, întru frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21), are o dublă valență. Mai întâi, se referă la datoria supunerii omului (indiferent bărbat sau femeie) față de Dumnezeu, datoria ascultării, pe care din păcate, protopărinții au încălcat-o în rai, o ascultare dulce, ce aduce cu sine binecuvântare și har. Pe de altă parte, supunerea reciprocă înseamnă mai întâi egalitate, căci „ nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbăteacă și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28) spune același apostol Pavel, dar și respect și ascultare reciprocă, nu oricum, ci „întru frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21).

Începând cu versetul 22 din Epistola către Efeseni, capitolul 5, Sfântul Ioan Gură de Aur explică, așa cum nimeni nu a mai făcut vreodată, semnificația celor afirmate de Sfântul Apostol Pavel. „Aşadar nu întâmplător şi zadarnic a vorbit Pavel despre această chestiune, spunând: ‹‹Femeile să li se supună bărbaţilor lor precum Domnului›› (Efeseni 5, 22). De ce oare? Pentru că dacă soţii convieţuiesc în bună înţelegere, atunci şi copiii lor vor creşte bine şi vecinii se vor desfăta de mireasma vieţii lor creştine şi prietenii lor se vor bucura şi rudele lor se vor mândri. Dar dacă se întâmplă invers, toate se vor învălmăşi, toate vor fi tulburi şi confuze. Se întâmplă adică şi aici ce se întâmplă într-o armată: Când generalii ei au legături liniştite şi conlucrează armonios, armata merge bine şi poartă biruinţe; însă când aceştia nu se înţeleg şi se ceartă, toată armata se întoarce cu susu-n jos. Aşadar de aceea spune: ‹‹Femeile să li se supună bărbaţilor lor precum Domnului››. Însă cum se face că Scriptura într-un alt loc spune: ‹‹Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe femeie şi pe bărbat, nu poate fi ucenicul Meu?›› (Parafrază la Matei 14, 26). Dacă femeile trebuie să li se supună bărbaţilor lor precum Domnului, cum de în altă parte le cere să se lepede de ei pentru Domnul? Citind cu atenţie ambele fragmente, veţi constata că unul nu-l contrazice pe celălalt. Sunt valabile în paralel amândouă. Adică ce vrea să spună aici Apostolul? Sau ‹‹să vă supuneţi bărbaţilor voştri, ştiind că aşa Îl veţi sluji pe Domnul›› sau ‹‹să-i ascultaţi pe bărbaţii voştri, considerând, ca ucenice ale lui Hristos, că faceţi voia Lui››. Pentru că, dacă cel care nu se supune puterii statului şi autorităţilor se împotriveşte ordinii pe care a aşezat-o Dumnezeu, mult mai mult femeia care nu se supune bărbatului ei calcă porunca dumnezeiască.²” Dacă în Vechiul Testament, femeia era socotită ca proprietate a bărbatului, întrucât era „cumpărată” potrivit tradiției evreiești, în Legea Nouă, supunerea față de bărbat se face într-o logică de bun simț, având ca temelie sentimentul respectului și al iubirii în aceeași „frică a lui Hristos”.

„Să considerăm deci că bărbatul este capul şi femeia trupul, după cum o arată şi acest pasaj apostolic: ‹‹Bărbatul este cap femeii (adică cârmuitor), aşa cum şi Hristos îi este cap Bisericii, El Mântuitorul trupului. Dar aşa cum Biserica I se supune lui Hristos, tot astfel şi femeile să le fie întru toate bărbaţilor lor›› (Efeseni 5, 23-24). Tu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se supună ţie, şi-l lauzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: ‹‹Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea›› (Efeseni 5, 25). Ai văzut mai înainte un model de supunere? Vezi acum şi modelul de iubire. Vrei ca femeia să ţi se supună aşa cum Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-i şi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă de grijă Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi jertfeşti viaţa pentru ea, să fii făcut bucăţi de o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza s-o faci. Căci nici măcar aşa nu vei face ceva egal cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu care eşti unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors împotriva Lui şi L-a nesocotit. Aşadar pe când Hristos, nu cu ameninţări, nu cu huliri, nu cu spaime, ci cu multă iubire şi blândeţe, cu grijă şi jertfă a reuşit să inspire încredere celei care atât de mult L-a necăjit, aşa să faci şi tu, aşa să te porţi cu femeia ta. Dacă nu-ţi acordă atenţie, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocoteşte, vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea şi bunătatea ta, nu prin mânie şi înfricoşare. Doar pe un slujitor îl poţi cuminţi în felul acesta, sau poate că nici pe el, pentru că se va înfuria degrabă şi va înceta să te mai slujească. Pe tovarăşa ta de viaţă, pe mama copiilor tăi, pe temelia oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie şi ameninţări, ci cu iubire şi bune maniere. Ce căsnicie mai e asta, când femeia tremură în faţa bărbatului său? Şi de ce afecţiune familială se va bucura bărbatul, când trăieşte cu o femeie pe care o exploatează ca pe o roabă? Şi dacă păţeşti ceva datorită ei, să nu i-o reproşezi. Nici Hristos n-a făcut aşa ceva. ‹‹Şi pe Sine S-a dat pentru ea››, zice, ‹‹ca s-o sfinţească, curăţind-o…›› (Efeseni 5, 25-26). Prin urmare era necurată, avea slăbiciuni, era urâtă şi josnică. Orice femeie ai lua, nu va fi ca Biserica, pe care Hristos a ales-o ca Mireasă a Lui, şi nici nu se va deosebi de tine atât cât se deosebea aceea de Hristos. Şi cu toate acestea, Domnul n-a simţit repulsie faţă de ea şi nici n-a scârbit-o pentru marea ei urâţenie. ³” Două lucruri se pot deduce cu ușurință din cele afirmate de Sfântul Ioan Hrisostom. Mai întâi, dacă femeia este trup, se cuvine ca ea să se supună capului, iar dacă bărbatul este cap, acesta este dator să se îngrijească de trupul său, precum a făcut Hristos, mergând până la jertfă cu dăruirea. Apoi, bărbații sunt îndemnați să vadă în femeie creația lui Dumnezeu, și să nu caute frumusețe exterioară, care este trecătoare, nici plăcere, ci mai degrabă să prețuiască noblețea sufletească, cugetarea cu măsură, inima blândă și smerită ce trebuie să împodobească pe deplin caracterul femeii⁴.

Același lucru îl subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur și atunci când afirmă că Mântuitorul, în vremea în care și-a luat mireasa sa (Biserica) „ a curăţit-o, a împodobit-o, a îmbăiat-o. Voia în felul acesta ‹‹ca s-o sfinţească, curăţind-o prin baie de apă întru cuvânt, ca s-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, fără să aibă pată sau creţuri sau altceva de acest fel, ci să fie sfântă şi fără prihană›› (Efeseni 5, 26-27). Aşadar a curăţit-o prin baie de apă. Dar şi ‹‹întru cuvânt››, zice. Care cuvânt? ‹‹În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh››. Şi nu numai că a împodobit-o, dar a şi slăvit-o, a făcut-o strălucitoare, ‹‹fără pată sau creţuri sau altceva de acest fel››. Şi noi, aşadar, această frumuseţe să o cerem. Şi dacă o nădăjduim, vom putea s-o dobândim. De aceea nu cere de la femeie cele ce nu sunt ale ei. Vezi cum Biserica le-a luat pe toate de la Domnul. De la El s-a făcut slăvită şi strălucitoare. Să nu simţi respingere faţă de femeie pentru că s-a nimerit să nu fie frumoasă. Ascultă ce zice Scriptura: ‹‹Albina e mică printre zburătoare, dar rodul muncii ei întrece orice dulceaţă›› (Înţelepciunea lui Sirah 11, 3). Făptură a lui Dumnezeu este şi femeia. Prin respingerea ta n-o jigneşti pe ea, ci pe Ziditorul ei. Ce are ea al ei? Nu i le-a dat pe toate Domnul? Dar nici pe femeia frumoasă să n-o lauzi, să n-o admiri. Admiraţia pentru una şi nesocotirea celeilalte arată că omul acela e desfrânat. Să cauţi frumuseţea sufletului şi să-L imiţi pe Mirele Bisericii. Frumuseţea trupească, dincolo de faptul că este plină de mândrie, provoacă gelozie, şi deseori chiar bănuieli neîntemeiate. Nu dăruieşte însă, şi plăcere? Pentru puţin, da; pentru o lună sau două, sau cel mult pentru un an; mai târziu, însă, nu. Pentru că, datorită obişnuinţei, nu te mai preocupă frumuseţea, care însă întreţine mândria femeii. Aşa ceva nu se întâmplă în cazul unei femei care nu are frumuseţe exterioară, însă are frumuseţe lăuntrică. Acolo este normal ca plăcerea şi iubirea soţului să rămână de la început şi până la sfârşit nemicşorate, întrucât provin din frumuseţea sufletului, nu a trupului….Dacă se întâmplă s-o afle şi vreo boală, toate au pierit. Iată de ce de la femeie trebuie să cerem bunătate, cumpătare, responsabilitate şi sinceritate. Acestea sunt însuşirile frumuseţii sufleteşti. Frumuseţe trupească să nu cerem. Nu-i vezi pe atâţia şi atâţia care şi-au luat femei frumoase, cum şi-au distrus vieţile în chip jalnic? Şi nu-i vezi pe alţii, care fără să aibă femei frumoase au trăit foarte fericiţi? Însă nici femeie bogată să nu căutăm. Nimeni să nu aştepte să devină bogat prin căsătorie. Vrednică de scârbă şi de nesocotire este o asemenea îmbogăţire. În plus, cum spune Apostolul, ‹‹Cei ce vor să se îmbogăţească, aceia cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi-n pierzare›› (I Timotei 6, 9). De la femeie, deci, să nu ceri bani, ci virtuţi.⁵”

Cuvintele noastre sunt de prisos în a mai completa cu ceva. Pentru tot cel ce dorește criterii de alegere a soției (soțului), Sfântul Părinte este suficient de explicit. Virtutea și caracterul sunt valorile maxime pentru creștinul adevărat.

Preot Ciprian Robu