Biserica cea mică” în Noul Testament

În Vechiul Testament, familia și căsătoria au reprezentat pilonul de bază al societății, însă doar sub aspect social (și național). Desigur, dimensiunea religioasă a căsătoriei nu era neglijată, dar nu reprezenta valența primordială a ei. Ca atare, relațiile dintre soți, dintre părinți și copii și invers, erau puse sub semnul moralității, fiind precizate în Lege, dar căsătoria în sine avea un aspect eminamente social.

În Noul Testament, valoarea căsătoriei și a familiei se redimensionează fundamental. Unirea dintre bărbat și femeie este definită ca „Taină Mare” (Efeseni 5, 32), ea fiind icoană vie a unirii mistice dintre Hristos și Biserica Sa (Efeseni 5, 25) și ca urmare, familia este ridicată la rangul de „Biserică Mică”. „Din această legătură tainică decurg în mod firesc toate îndatoririle de iubire reciprocă, de ascultare, de bună înțelegere, de prețuire și de curată și adevărată jertfelnicie dintre bărbat și fameie. În concepția creștină, nunta, familia și îndatoririle dintre bărbat și femeie depășesc toate limitele legăturilor naturale, fiind înălțate la sfera harului dumnezeiesc, care le purifică, le binecuvintează, le sfințește și le întărește. Aceste legături binecuvântate de Dumnezeu și de Biserică și ridicate la rangul de Taină, depășesc toate legăturile vieții trecătoare, proiectându-se în veșnicie împreună cu toate obligațiile reciproce adecvate. De aceea, Taina aceasta este cu adevărat mare, asemenea legăturii dintre Hristos și Biserica Sa, legătură care rămâne desăvârșită și indisolubilă în veșnicie.1

În Noul Testament, cuvântul „nuntă” este folosit atât în sens propriu, cât și în sens figurat: Matei 22 ,2-9, Luca 12, 36; 14, 8, Ioan 2, 1-2, Efeseni 5, 25-27, Apocalipsă 19, 1-10.

Din analiza textului Noului Testament, putem reține că în Evanghelii nu se gasește un loc expres din care să se vadă limpede că Mântuitorul a instituit Taina Nunții, dar El a sfințit căsătoria prin participarea Sa la nunta din Cana Galileii (loan 2, 1-11). De altfel, Sfântul loan Evanghelistul ne adeverește că Mântuitorul Hristos ‹‹…iarăși a mers în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin›› (Ioan 4, 46). Apoi adesea a vorbit despre căsătorie și despre indisolubilitatea ei în așa fel încât rezultă, fără putință de îndoială, că a privit-o ca Sfântă Taină (Matei 19, 6). Sfințirea familiei s-a facut, așadar, prin participarea Mântuitorului Hristos la nunta din Cana Galileii, când căsătoria – legatura bărbatului cu femeia – a fost ridicată la valoarea de Sfântă Taină…..Prin participarea Sa la nunta din Cana Galileii, împreună cu Maica Sa și cu ucenicii Săi, Mântuitorului Hristos a arătat că întărește și binecuvântează căsătoria peste veacuri (Ioan 2, 1). Nunta fiind cea dintâi dintre Tainele amintite de Noul Testament: ‹‹Răspunzând, El a zis: N-ați citit că Cel Ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat și femeie? Și a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă!›› (Matei 19, 4-6).2

Mântuitorul restaurează caracterul religios al nunții, prin harul Duhului Sfânt, sfințește, întărește și înnobilează iubirea conjugală. El îşi începe activitatea pământească cinstind căsătoria cu prezenţa Sa la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 2-11), „săvârşind acolo cea dintâi minune prin puterea Sa mai presus de fire şi dând perechii care se căsătorea să bea din vinul iubirii entuziaste turnate de el prin Harul Său, El vrând să arate prin aceasta că începe înălţarea vieţii omeneşti în ordinea harului de la întărirea şi înălţarea căsătoriei”3.

Mai mult decât atât, în Cana Galileii se realizează începutul răscumpărării omului, așa cum începutul umanității s-a făcut prin binecuvântarea dumnezeiască a primei familii, urmând ca desăvârșirea omenirii să fie în Împărăția cerurilor, la Cina Nunții Mielului. Prin mimunea transformării apei în vin, ucenicii au crezut în Mântuitorul Hristos, iar nunta a devenit comuniune eclesială4. Legat de acest moment, Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă: „Multe lucruri preafrumoase a săvârșit deodată prin acest unic și prim semn. Căci s-a sfințit nunta cinstită și s-a desființat blestemul femeilor. Fiindcă nu vor mai naște prunci în dureri și Hristos a binecuvântat Însuși începutul nașterii noastre. Iar slava Mântuitorului nostru a strălucit ca o rază a soarelui. Și ceea ce e mai mare în acestea e că ucenicii primesc asigurarea credinței din minunarea lor”5.

Mântuitorul Iisus Hristos afirmă cu necesitate revenirea la ordinea iniţială a familiei primordiale monogame (un singur bărbat și o singură femeie), familie întemeiată prin căsătorie, declarându-se împotriva poligamiei, pe care o blamează, socotind-o a fi o cădere de la rânduiala căsătoriei monogame. Spune Mântuitorul:„N-ați citit că Cel ce l-a făcut de la început, l-a făcut bărbat şi femeie?” (Matei 19, 14).

De asemenea, Domnul Hristos susține că nu-i este îngăduit bărbatului să-şi lase femeia sa şi nici femeia bărbatul ei. Moise a făcut unele compromisuri în această privinţă, însă aceasta a făcut-o ca urmare a pogoromântului pe care Dumnezeu l-a îngăduit firii umane decăzute. Astfel, Mântuitorul este foarte explicit și limpede în această problemă: „Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar la început nu a fost aşa.” (Matei 19, 8) Familia a fost rânduită de Dumnezeu pentru om: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Matei 19, 5). În ce priveşte desfacerea căsătoriei, porunca Mântuitorului este categorică, fără a lăsa urmă de echivoc: „Ceea ce Dumnenezeu a împreunat, omul să nu despartă.” (Matei 19, 6). Totuși, ruperea unităţii familiale este îngăduită numai pentru motive de desfrânare, pentru că desfrânarea este concepută ca o întinare a căsătoriei și distrugere a unității comunității familiale. Mântuitorul spune: „Iar eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, înafară de pricina de desfrânare, săvârşeşte adulter, şi cine s-a însurat cu cea lăsată, săvârşeşte adulter.” (Matei 19, 9). Aşadar, indiferent de problemele care sunt sau apar în cadrul căsniciei, acestea nu sunt suficiente pentru a desface ceea ce Dumnezeu a legat. Desfrânarea însă este în stare să distrugă această legatură atât de puternică dintre soți, iar divorțul nu face decât să oficializeze o situaţie deja creată. Din acest motiv, acest păcat este condamnat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos mai mult decât celelalte păcate, întrucât se încalcă în mod voit şi deliberat demnitatea de om pe care cei doi au primit-o la creaţie.

Mai mult, acest păcat se petrece în minte şi în inimă, printr-o privire, născându-se deja scenariul păcatului. Mântuitorul amplifică înţelesul poruncii a şaptea din Decalog : „Aţi auzit că s-a zis celor de mult: să nu săvârşeşti adulter… Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie poftind-o a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” (Matei 5, 27-28).

Cu toate că prin păcat se atentează la legătura sufletească dintre soţ şi soţie, legătura căsătoriei nu s-a desfiinţat între ei. Soţii îşi aparţin unul celuilalt, lucrarea divină harică a unirii lor prin Taina Căsătoriei neputând fi desfiinţată printr-un act omenesc. Astfel prin cuvintele: „Oricine va lăsa pe femeia sa şi îşi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea, iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul şi se mărită cu altul săvârşeşte adulter.” (Marcu 10, 11-12) Mântuitorul afirmă nu numai unitatea și indisolubilitatea căsătoriei, ci şi egalitatea deplină a celor doi soţi6.

Preot Ciprian Robu

1 Pr. Prof. Dr. Spiridon Cândea, Studii și articole de pastorală ortodoxă, Ed. Arhiepiscopiei Sibiului, 2002, p. 123.

2 Pr. Leon Dură, „Familia în Vechiul și Noul Testament”, ‹‹httpwww.crestinortodox.romoralafamilia-vechiul-noul-testament-70888.html››, (accesat la data de 04 iulie 2017).

3 Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1997, p. 123.

4 Lect. Dr. Iulian Mihai L. Constantinescu, , Biserica și instituția căsătoriei – condițiile administrării căsătoriei – studiu juridico-canonic, Ediția a II-a, Ed. Christiana, București, 2010, p. 31.

5 Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în PSB, vol. 41, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 159.

6 Asist. Univ. Vasile Doru Fer, „Concepţia despre căsătorie şi familie în cărţile Vechiului şi ale Noului Testament”, ‹http://www.teoradea.ro/pub/Conceptia.pdf.›, (accesat la data de 24 mai 2017).