Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Sfântă Cuvioasă Parascheva, în genunchi venim la tine, ca în genunchi să te rogi Părintelui Ceresc pentru iertarea păcatelor noastre, săvârșite cu fapta sau cu gândul, cu știința sau cu neștiința, în tot ceasul și în tot locul, pe față și în ascuns; căci venim cu sufletul întinat de mulțimea fărădelegilor, apăsat de grea...

Rugăciune către Preasfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog

Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea!...

Rugăciunea unui păcătos

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, îmi recunosc şi îmi mărturisesc toate păcatele pe care le-am făcut în toată vremea şi în tot locul! Am greşit umblând după voile păcătoase ale trupului! Te-am mâniat! Te-am scârbit! Te-am supărat! Te-am întristat!...

Rugăciune pentru pace

Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel bogat în milă şi în bunătate, Ziditorule a toată făptura cea văzută şi nevăzută, Domnul Păcii şi al Vieţii,..

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos a părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei

Doamne Iisuse Hristoase, vino să prefaci în icoană mintea și inima mea, unite în rugăciune! Ca pe o prescură îmi pun mintea în mâna Ta, o jertfesc pe altarul inimii și mă las în Liturghisirea Ta. Prin taina Ta, Doamne, ajung și eu la taină...

Rugăciune pentru copiii bolnavi

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni...

Acatistul Înălțării Domnului

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Sfântă Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăință de tot răul.

Acatistul Maicii Domnului „Bucurie neaşteptată”

Tie, Maicii lui Dumnezeu si Imparatesei celei alese din toate neamurile, care te-ai aratat oarecand unui om fara de lege, ca sa-l intorci pe el de la calea nelegiuirii, cantare de mutumire iti aducem, Nascatoare de Dumnezeu, iar tu ca Ceea ce ai negraita indurerare, de toate nevoile ne slobozeste pe noi ca sa strigam...

Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov

Atotmilostivă, Împărăteasa mea, Preasfantă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu,...

Rugăciuni