Cum trebuie să întâmpinăm
Ziua Învierii Mântuitorului Hristos?
,,Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de Împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.”
Iată ne apropiem cu pași repezi spre minunata și luminata Inviere a Domnului nostru Iisus Hristos care este axul și cheia întregii iconomii dumnezeiești. De aceea, așa cum am văzut, Biserica a rânduit ca aceasta Sărbătoare să fie întâmpinată și mai apoi urmată de niste perioade importante, specifice și unice in decursul anului bisericesc. Perioada Triodului, în care este integrat și Postul Mare, este un timp al rugăciunii smerite, al pocăinței sincere și al milosteniei sau ajutorării celor aflați în nevoi. Fiecare duminică a Postului Mare ne oferă câte o pildă, o învățătură sau o viață sfântă care este demna de urmat de către noi. Practic, Sfinții Părinți au așezat duminicile din aceasta perioada intr-o anumita ordine si cu un anumit scop pentru a ne oferi un șablon pe care fiecare dintre noi este dator sa il completeze prin strădania și nevoința lui personală.
Aceste duminici culminează cu Sfânta și Marea Săptămână a Pătimirilor Mântuitorului. Fiecare zi este împodobită cu numeroase invataturi, indemnuri si sfaturi venite chiar din gura Imparatului Hristos prin intermediul pericopelor evanghelice și textelor liturgice speciale.
Deși scurtă această perioadă a Săptămânii celei Mari, are o intensitate nespus de mare, afirmata si de Sfântul Ioan Gură de Aur care ne spune că: ,,În zilele acestea s-a risipit împărăția iadului, s-a omorât moartea, s-a biruit păcatul, s-a ridicat blestemul si s-a deschis raiul. Peretele cel din mijloc al vrajbei dintre om și Dumnezeu s-a surpat și cele Cerești s-au unit cu cele pământești.”1
Imnele bisericesti din aceasta perioada sunt penitentiale și anunță că mantuirea este aproape; momentul mult-așteptat al Invierii Domnului nu mai este o proiecție îndepărtată, ci se află din ce în ce mai aproape de noi. Fapt pentru care și pregatirea noastra trebuie sa fie pe masura. Asadar, in toate aceste zile care au mai rămas, trebuie să inmultim rugăciunea, să înăsprim postul și să ne curățim simțirile, pentru a-L primi pe Mirele Hristos așa cum se cuvine: ,,Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita, si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa; lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina, si ma mantuieste“.
Prin intrarea in Casa lui Dumnezeu (în Biserică), noi nu numai comemoram evenimentele petrecute acum mai bine de 2000 de ani, ci devenim în mod real partasi Patimirilor mantuitoare ale lui Hristos. Dumnezeu Tatăl ne vrea să fim asemeni Lui, iar Fiul Său Cel Unul Născut, este cel dintâi martir care a murit, nu pentru dreptatile oamenilor, ci pentru nelegiuirile lor.
Care dintre noi, chiar si drept de ar fii, ar avea puterea să moară pentru un semen de-al lui? Cu atat mai mult, cine ar fi în stare să-și dea viata pentru o multime de oameni pacatosi?! Singurul care a facut aceasta este Hristos din prea multa Sa iubire de oameni. Bineînteles, noi nu am putem face un asemenea sacrificiu pentru omenire, însă fiecare crestin în parte, poate și chiar este chemat să participle în mod personal, la suferintele mantuitoare ale lui Hristos prin rastignirea poftelor sau a placerilor trupesti. Așadar, acum in pragul Sfintelor Paști, Praznic al Praznicelor și Sarbatoare a Sarbatorilor, Sfanta Biserica ne face indemnul de a ne intensifica nevoințele duhovnicești, în vederea curatirii noastre si primirii Luminii Neînserate a Împărăției Sale.
Biruinta lui Hristos asupra morții nu este una omenească, deoarece dacă privim în istorie, orice confruntare este precedata de un razboi care învrăjbeste relația dintre oameni din partea câștigătoare și cea pierzătoare. Nu astfel se întâmplă și în cazul Biruinței lui Hristos asupra păcatului și a morții, deoarece toți se bucură de aceasta, de la Adam și Eva până la noi și cei care vor urma dupa noi, până la sfârșitul lumii. Conducatorii pământului atunci când ies invingatori dintr-o confruntare, câștigă putere si laudă. Hristos însă, este exemplul suprem al Împaratului smerit, deoarece Biruința Sa nu Îi aduce Lui mai multă putere, ci ne-o dăruieste nouă pe toată, pentru ca noi să ne îmbogățim în har și slavă. În aceasta stă marea Taină a iubirii lui Dumnezeu, că El face totul pentru noi, iar cei ce sunt al Săi, trebuie să fie deschiși și să primeasca binefacerile Lui.
Unii s-ar putea întreba: Cum putem spune că Hristos a biruit moartea de vreme ce oamenii inca mor? Răspunsul nu poate fi dat decât de noi insine: Printr-o cercetare a sinelui mai amănunțită și să observăm că, pentru noi, cei ce înviem împreună cu Hristos din păcat și moarte, moartea nu mai are stăpânire asupra noastră, nu mai este un sfârșit ci o trecere la o viață nouă si veșnică în comuniune cu Hristos, Bucuria cea Veșnică.
Învierea lui Hristos nu poate fi înțeleasă și trăită, decât printr-o unire cu Dumnezeu prin împărtășirea cu Sfintele Taine. Aceasta este condiția esențială prin care omul nu numai că înțelege, dar si participa in mod real la pătimirile, biruința și Învierea lui Hristos. Învierea ne mai pune inainte și o moarte – moartea omului vechi, față de păcatele si patimile sale. Foarte interesante cuvinte pe care monahii le poartă mereu în sufletele lor: ,,Cine moare păcatelor mai înainte de a muri, acela nu va mai avea parte de moarte, ci de Înviere.”
De aceea numai cel ce a lepădat haina stricăcioasă a păcatelor și s-a îmbrăcat cu haina Luminii dumnezeiești, poate exclama cu adevărat: ,,Hristos a înviat!”
Bibliografie:
1. Preot profesor doctor, Vasile Mihoc, Predici exegetice la duminicile de peste an
2. Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici
3. Protosinghel Petroniu Tanase, Ușile Pocăinței – Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului
4. Arhimandrit Ioan Krestiankin, Predici la Postul Mare
1 La Protosinghel Petroniu Tănase, Ușile Pocăinței, Meditații duhovnicești la vremea Triodului, ediția a III-a, Iași, 2011, p. 95.